Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Biserica de lemn din Derșida se află în localitatea omonimă din județul Sălaj și a fost ridicată înainte de 1771 – anul când a fost pictată. Are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: SJ-II-m-A-05047.

Istoric și trăsături
Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost ridicată în jurul anului 1700 pe valea Crasnei, în satul Derșida. Forma pereților este dreptunghiulară, cu absida decroșată poligonală, cu cinci laturi. Pronaosul are tavanul drept, iar naosul și altarul câte o boltă semicilindrică, ultima terminându-se în timpanul de est. Acoperișul de șiță are clopotnița deasupra pronaosului, înconjurată de patru turnulețe. Se mai remarcă și brâul median în torsadă. Prispa este bogat ornamentată și este situată pe latura de sud. Chenarele șerpuitoare de pe arcade alunecă pe stâlpii de secțiune dreptunghiulară, pentru a însoți „frânghia”, iar cuiele de lemn, cioplite în forma rozelor, se adaugă lalelelor singuratice. În ancadramentul ușii de intrare, alături de meandre și „frânghie”, sunt dăltuite în partea superioară, lângă motivul crucii, două lalele și un șirag de inimi.

Pictura interiorului, executată în 1771, este în mare parte distrusă. Pereții bisericii au fost „grunduiți” inițial cu un strat de lapte de var și nisip fin, peste care s-au aplicat culorile în ulei. Picturile sunt asemănătoare cu ale altor biserici din zonă, ca urmare a implicării aceluiași autor în crearea acestora, pe nume Nichita. Interiorul încă mai conservă imagini reprezentând sfinți: Nicolae, Spiridon, Grigore, Vasile, Ioan. Elemente picturale complexe apar și în scena crucificării, în rânduirea apostolilor în jurul Mântuitorului, cât și în scenele ce prezintă copilăria lui Iisus. Picturile exterioare lipsesc aproape cu desăvârșire ca urmare a intemperiilor de peste ani.

Inscripțiile interioare sunt în alfabetul chirilic, în care au fost tipărițe și cărțile de cult, care pot fi admirate în cadrul micului muzeu amenajat în cadrul Protopopiatului Ortodox din Șimleu Silvaniei.

În anul 2005 a fost refăcut acoperișul de șindrilă, iar pe parcursul anilor 2007 și 2008 a fost construit gardul împrejmuitor. Lucrările de reparație s-au făcut în mare parte cu sprijinul credincioșilor, al Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Sălaj și al Primăriei comunei Bobota.

Ultima actualizare: 17:01 | 8.01.2026

Meniu
Formular Sesizare

    Alege pe hartă:

    Dați clic pe locația dorită pe hartă pentru a o selecta.
    După ce ați ales locația, un marcaj albastru va apărea pentru a indica poziția selectată.

    ResponsiveVoice used under Non-Commercial License

    Funcția de selectare și ascultare a textului de pe site permite utilizatorilor să evidențieze orice fragment de text și să-l asculte în format audio. Tot ce trebuie să faceți este să selectați textul pe care doriți să îl auziți și să apăsați pe butonul "Ascultă textul" care va apărea automat pe ecran atunci când un text este selectat.

    Sari la conținut
    Website primăria Bobota județul Sălaj
    Politica de confidențialitate

    Site-ul nostru utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a respecta cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate